Chitara solistului Nirvana, expusă pentru prima dată la Universitatea de Muzică din Londra

Chitara legendară a solistului Nirvana, Kurt Cobain, este expusă pentru prima dată la Universitatea de Muzică din Londra. Achiziționată în 2020 cu 6 milioane de dolari, aceasta face parte dintr-o expoziție ce include și alte obiecte personale ale artistului.

Chitara solistului Nirvana, expusă pentru prima dată la Universitatea de Muzică din Londra
Foto: Dylan Bueltel

Faimosul instrument, care a aparținut solistului trupei Nirvana, poate fi admirat acum la Universitatea de Muzică din Londra.

Chitara, modificată special pentru a fi utilizată de Kurt Cobain, care era stângaci, reprezintă cea mai scumpă chitară vândută vreodată, fiind achiziționată în 2020 de către un antreprenor australian la o licitație cu suma impresionantă de 6 milioane de dolari.

Expoziția include și alte obiecte de valoare care au aparținut artistului, printre care se numără și cardiganul verde-oliv din mohair, pe care Cobain l-a purtat în timpul concertului acustic din noiembrie 1993.

Distribuie: Facebook WhatsApp X